Showuri tech precum Computex 2018 sunt ocazia perfectă pentru ca marile companii să propună concepte de device-uri ce par SF. ASUS a adus în Taipei un computer dual display pliabil, cunoscut drept ASUS Precog. Avem detalii despre el mai jos.

Publicitate

La bază acesta este un laptop, dar se poate transforma şi în PC desktop sau chiar tabletă. Este un terminal flexibil şi are un mod “Book Mode”, care aduce cu un setup dual monitor. ASUS vrea să ofere aici o “experienţă adaptivă” pe baza tehnologiei Intelligent Touch, care recunoaşte automat inputul de la degete sau stylus. Interfaţa se va metamorfoza în funcţie de modul în care facem acel input.

Se poate ajusta automat amplasarea tastaturii în funcţie de locul unde se află degetele sau face trecerea la stylus automat când el atinge ecranul. Laptopul ASUS Precog vine cu suport pentru Cortana şi Alexa, iar asistentul primeşte un afişaj pe un alt display faţă de cel folosit drept principal. Produsul vine cu suport pentru Intel Movidius vision Processing Unit, deci terminalul va putea “vedea” şi analiza mediul din jurul său, răspunzând la gesturi ale mâinii spre exemplu.

Deşi acesta este doar un concept, cu o uşoară tentă SF, se pare că ASUS va lansa o versiune comercială la anul. Trebuie ca Microsoft să ofere suport oficial pentru funcţiile sale pe Windows înainte de debut. Designul metalizat aminteşte de gama ZenBook, iar Precog ar fi doar începutul a ceea ce Intel pregăteşte în zona “AI for PC”. Producătorul de cipuri va oferi creatorilor de PC-uri tooluri speciale pentru a realiza computere mai inteligente.

În cazul în care vă sună familiar numele său, dar nu ştiţi de unde să îl luaţi, un “Precog” este un personaj care prezice viitorul în filmul cu Tom Cruise “Minority Report”.