Avast îşi cere scuze pentru că a vândut datele utilizatorilor săi şi închide filiala responsabilă

0
919

Ştiţi vorba aceea, că nu există lucruri gratuite pe lumea asta? Antivirusul gratuit Avast a avut o problemă gravă de imagine în ultima săptămână, atunci când s-a aflat că a colectat datele utilizatorilor şi apoi le-a vândut. Acum aflăm că Avast a închis filiala responsabilă cu această problemă şi şi-a cerut scuze utilizatorilor.

Publicitate ⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Avast se afla pe piaţa antiviruşilor de mai bine de un deceniu şi era un nume respectat în domeniu până recent. Majoritatea datelor colectate de la utilizatori erau adunate de Jumpshot, o filială Avast. Datele erau vândute spre companii ca Microsoft, Google, Home Depot sau Yelp. Erau adunate date despre clickurile tale, site-urile pe care navighezi, dar şi preferinţele tale. A fost nevoie ca CEO-ul Avast să îşi ceară scuze pentru că “a rănit sentimentele clienţilor săi”.

E extrem de ironic faptul că o firmă care ar trebui să ne apere datele e gata să le vândă. CEO-ul Ondrej Vleck a postat o scrisoare deschisă către public, recunoscând marele eşec. Colectarea de date şi vânzarea lor a devenit o bună parte din businessul companiei, ceea ce nu e în regulă deloc. Ce e mai deranjant e că în scrisoare se implică faptul că aceasta colectare de date s-a făcut pentru cyber securitate cumva… E interesant că Vleck îşi cere scuze că a rănit sentimentele şi nu că a încălcat intimitatea utilizatorilor.

Oficialul insistă că Avast a operat în limite legale şi a respectat GDPR. Cert e că acum acest CEO nu trebuie să aibă pe conştiinţă doar utilizatorii, ci şi sute de angajaţi Jumpshot, care nu au (aproape) nici o vină. Între zvonurile despre spionajul rus prin Kasperksy, problemele noi Avast şi faptul că McAfee s-a cam stins de când a fost preluată de Intel, antiviruşii au o imagine tot mai proastă.