Tehnologia Germaniei naziste continuă să ne uimească, chiar şi la 7 decenii după conflagraţia mondială care a schimbat pe vecie faţa planetei. Spre exemplu am aflat recent că nemţii aveau în arsenal un avion Horten, care a inspirat americanii în realizarea bombardierului lor stealth. Pe numele său Horten Ho 229 V3, acel avion a fost recent adus la lumină şi restaurat.

Publicitate

Cunoscut şi ca H.IX sau Gotha Go 229, sau pur şi simplu “Avionul Stealth al lui Hitler”, acel vehicul aerian ar fi avut capacitate de camuflare mai mult din greşeală. Mai şocant de atât e faptul că avea motor cu reacţie. Designul era total diferit de ce se folosea în aviaţia germană, americană sau britanică la acea vreme. Abordarea sa avea rolul de a induce în eroare şi confuza sistemele de detecţie, de aici calificativul de “stealth”.

În anii 40 scopul şefului Luftwaffe, Hermann Goring era de a atinge ideea de “3 x 1000”, adică un avion care să transporte 1000 de kilograme de bombe pe 1000 de kilometri la o viteză de 1000 km/h. Fraţii Horten şi-au încercat norocul cu acest proiect, pornind de la designul planoarelor pe care le dezvoltau în anii 30. Aripile lui H.IX au fost produse folosind placaj şi fibră de carbon.

Primul test al avionului a fost realizat fără propulsie în 1944, iar în 1945 apărea modelul cu reacţie, H.IX V2. Şocant e cât de mult seamănă acest bombardier cu faimosul B-2 Bomber al americanilor. A existat şi un proiect pentru Horten H.XVIII, cunoscut şi că “Amerika Bomber” şi având rolul de a ajunge până în SUA şi a bombarda oraşele de acolo. Proiectul nu a mai fost finalizat, pentru că armata americană a ajuns la fabrica Gotha pe 14 aprilie 1945.

Componentele avionului au început să fie studiate şi restaurate din 2008, inginerii dorind să afle dacă avionul chiar poate păcăli radarul. Au fost folosite radare echivalente vremii, adică anilor 40. Cu toate acestea designul asigura doar o reducere cu 20% a detecţiei. Totuşi dacă combinăm acest lucru cu viteză fantastică a avionului, Aviaţia Regală avea doar 8 minute de pregătire, faţă de cele 19 minute standard.

Ce e cel mai şocant e că toate documentele anilor 40 arată că de fapt nemţii nu doreau neapărat să realizeze efectul stealth, ci a fost obţinut din greşeală. Tehnica germanilor uimeşte şi azi şi nu putem să nu ne întrebăm oare dacă nu am fi ajuns pe Lună şi pe Marte de mult dacă Germania era condusă cu altă viziune în acele vremuri.