Marele eveniment Apple a sosit azi şi a fost fix cum ne aşteptam, incluzând un trio de telefoane noi. E vorba despre iPhone 8 şi iPhone 8 Plus, care sunt cel mai uşor definite drept “un soi de iPhone 7s şi 7s Plus”. Marea diferenţă faţă de iPhone 7 e trecerea la un spate din sticlă şi la un nou CPU.

Publicitate

Aflaţi că ambele noi iPhone-uri mainstream au aceleaşi diagonale ca înainte, de 4.7 inch şi respectiv 5.5 inch. Ar trebui să păstreze şi dimensiuni similare în general, la nivel de lungime, lăţime şi grosime. Există totuşi schimbări de design, precum faptul că avem o sticlă extrem de rezistentă în spate. Ecranul este unul Retina HD cu rezoluţie de 1334 x 750 pixeli pe iPhone 8 şi Full HD pe iPhone 8 Plus.

De remarcat şi tehnologia True Tone în cazul acestor ecrane, pentru culori calibrate cât mai realist. Avem şi suport 3D Touch, iar butonul Home capacitiv cu Touch ID integrat e la posturi. iPhone 8 vine cu 2 GB RAM, un procesor Apple A11 Bionic hexa core, care aduce un salt de 70% faţă de predecesor la nivel de performanţă la activităţile de zi cu zi şi 30% pe partea grafică.

În spate se află o cameră de 12 megapixeli, cu stabilizare optică, dar senzorul este mai mare şi mai rapid. De această dată vom filma în 4K la 60 FPS, dar avem şi captură slow motion Full HD la 240 FPS. Au fost subliniate şi funcţiile augmented reality ale camerei. iPhone 8 şi iPhone 8 Plus suportă încărcare wireless şi mai aduc şi suport LTE Advanced, Bluetooth 5.0 şi difuzoare stereo. Corpurile acestor terminale rezistă la apă şi praf fără probleme.

Ne oprim puţin asupra lui iPhone 8 Plus, care are o cameră duală în spate şi nu singulară ca iPhone 8. Acest modul include doi senzori de 12 megapixeli, cu deschidere F/1.8 şi stabilizare optică pentru cel principal şi o lentilă telephoto şi deschidere F/2.8 pentru cel secundar. Filmarea 4K la 60 FPS şi cea slow mo Full HD 240 FPS sunt la posturi.

Primim şi funcţia Portrait Lighting care permite să ajustăm gradul de iluminare la captură de portrete şi chiar să scăpăm complet de imaginea de fundal. Acest model plusează cu 3 GB RAM, 64 sau 256 GB stocare şi are acelaşi CPU Apple A11 Bionic de pe iPhone 8.

iPhone 8 costă 699 dolari şi precomenzile sale încep pe 15 septembrie. iPhone 8 Plus porneşte de la 799 dolari şi va avea precomenzi tot de pe 15. Ambele telefoane se livrează de pe 22 septembrie, un pic mai târziu în România totuşi, noi fiind în valul 2 de lansări. Poate pe 29 septembrie, sau chiar în octombrie.