AMD a anunţat demararea unui proiect ambiţios alături de Cray, ce implică realizarea celui mai puternic supercomputer din lume. Acesta va atinge 1.5 exaflops şi va fi o maşinărie exascale, realizată împreună cu Oak Ridge National Laboratory.

Publicitate

Sistemul va debuta în 2021, atunci când Cray şi Intel îşi vor lansa propriul supercomputer exascale Aurora, împreună cu Argonne National Laboratory. Scopul acestor computere tot mai puternice este realizarea de proiecte AI şi de inovaţie în acest domeniu. Conform CEO-ului Pete Ungaro, noul supercomputer (numit Frontier) va avea puterea a 160 de supercomuputere de top actuale.

Directorul Oak Ridge National Laboratory, Thomas Zacharia a făcut o aluzie la faptul că Frontier va fi cel mai puternic computer AI, realizat până acum. Întregul proiect a costat în jur de 600 de milioane de dolari. Frontier se bazează pe sistemul supercomputer Shasta de la Cray şi pe interconectivitatea Slingshot, pe lângă GPU-uri şi procesoare EPYC custom de la AMD.

Sistemul rezultat va ocupa un spaţiu mare cât două terenuri de baschet şi va include peste 140 de kilometri de cablaj. Oamenii de ştiinţă şi inginerii vor folosi Frontier pentru a realiza predicţii meteo, a dezvolta produse farmaceutice şi a simula motoare cu combustie.