Acer lansează Predator Orion 5000, un desktop puternic de gaming, dar şi un monitor de gaming de 43 de inch

0
1108

Acer a lansat o serie amplă de produse hardware la evenimentul său next @ Acer, cu accentul pe cele de gaming. Au debutat laptopuri Nitro şi Predator Helios, dar şi un nou desktop Predator Orion 5000 şi un monitor uriaş de 43 de inch, tot pentru gaming.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Noul PC de gaming Predator Orion 5000 vine cu procesor Intel Core i9-9900K, cu chipset Z390, dar şi placă grafică GeForce RTX 20180 şi Dragon 2.5 Gigabit Ethernet. Designul este compact, având în vedere dotările sale. Vine şi cu un cooler cu răcire lichidă pentru a creşte performanţele în timpul sesiunilor mai intense de joc.

Configuraţiile dual channel DDR4 merg până la 64 GB, iar placa RTX 2080 asigură suport pentru ray tracing în timp real, AI şi shading programabil. Şasiul este redus la doar 30 de litri, astfel că e mai compact decât produse cu dotări echivalente. Aveţi şi conexiune Ethernet de 2.5 Gbps. Există şi o zonă Easy-Swap, cu suport pentru unităţi SSD de 2.5 inch SATA I/II/III şi unităţi HDD, cu viteze de transfer de până la 6 Gbps. Carcasa are şi iluminare RGB personalizabilă.

A mai sosit şi monitorul de gaming LFGD Predator de 43 de inch, care e promovat ca un companion ideal pentru Orion 5000. Oferă o rezoluţie de 3840 x 2160 pixeli şi vine cu o rată de refresh de 144 Hz. Panoul de afişare este de tip VA, cu o gamă largă de culori de 90% din spaţiul de culoare DCI-P3. Are şi certificare DisplayHDR 1000 şi dispune de 3 porturi HDMI, un port USB Type-C şi un DisplayPort.

Desktopul de gaming de mai sus va costa 1999 de euro şi vine în iunie, iar monitorul vine în septembrie de la 1499 de euro.