Pe lângă multiplele telefoane pe care Xiaomi le-a lansat şi continuă să le lanseze în 2019, compania pregăteşte şi un televizor nou. Acest Mi TV debutează mâine, pe 23 aprilie şi a primit un teaser interesant azi, care prezintă un senzor de cameră integrat în zona de sus.

Publicitate

De fapt va fi o lansare axată pe mai multe produse inteligente, un soi de lineup de primăvară. Teaserul prezintă un senzor de cameră integrat în dreapta sus, care ar putea fi folosit pentru gaming şi pentru apeluri video. Am un prieten care şi-a cumpărat recent un Xbox One X şi deplângea lipsa lui Kinect în ziua de azi în sufragerie.

Xiaomi ar putea umple acest gol prin jocuri axate pe detecţia mişcării. Sau controlul prin gesturi în loc de telecomandă e iarăşi o posibilitate. Xiaomi ar fi promis un design complet schimbat pentru spatele televizorului, cable management nou şi o telecomandă upgradată. TV-ul va avea muchii mai subţiri şi va rula o versiune custom de Android.

Are interfaţa PatchWall şi va aduce recomandări de conţinuturi în funcţie preferinţele utilizatorului. Încă nu cunoaştem când vor sosi televizoarele şi la nivel global.