Vivo S5 primeşte randări cu mult gradient; Încă un telefon cu cameră în formă de romb

2
489
VIVO S5

Zilele trecute ne declaram surprinşi că mai nou telefoanele mobile au o cameră în formă de romb în spate. Startul trendului părea să îl dea Vivo V17, iar acum tot de la Vivo scapă un Vivo S5, sub formă de randări care includ tot o cameră în formă de romb.

Publicitate

Vivo S5 a mai primit teasere în trecut, care au confirmat prezenţa unei camere de 48 de megapixeli la bord, dar și spatele în gradient albastru-roz. Acum avem aceste imagini publicate chiar de către Vivo, tot cu rol de teaser. Avem și noi nuanțe de gradient, inclusiv una care aminteşte mult de Breathing Crystal de la Huawei P30 Pro.

VIVO S5

Telefonul ar trebui să vadă lumina zilei pe 14 noiembrie, adoptând o cameră selfie in orificiul din ecran şi cititor de amprente tot în ecran. Ca idee, dacă noi numim forma camerei din spate “romb”, alţii îi spun “diamant”. Cât despre dotările sale, terminalul a trecut deja pe la TENAA, de unde a ieşit la iveală un ecran AMOLED de 6.44 inch, cu rezoluţie Full HD, un procesor octa core de 2.3 GHz şi 8 GB RAM, plus 256 GB stocare.

VIVO S5

Sursele afirmă că procesorul anterior menţionat ar putea fi un Snapdragon 712. Mai aşteptăm şi o cameră selfie de 32 MP la bord, iar în spate avem un setup quad, cu camera de 48 MP principală, 8 MP ultra wide şi 5 MP Bokeh, dar şi una de 2 MP pentru macro.

Vivo S5 mai integrează si o baterie de 4010 mAh şi vine pe 14 noiembrie, probabil pe la un preţ apropiat de 300, maxim 400 de euro.