Bratul robotic al sondei Phoenix a descoperit pe solul planetei Marte gheata si minerale care ar face posibila viata pe aceasta planeta in viitor. Gheata de la Polul Nord al planetei este o descoperire foarte importanta a oamenilor de stiinta de la NASA, deoarece roboti sau astronauti ar putea sa extraga apa utilizabila, sau chiar potabila din aceasta.
Apa poate fi de asemenea procesata, astfel incat sa fie obtinut oxigenul si hidrogenul necesare vietii si operarii astronautilor. Va reamintim ca joi, oamenii de stiinta de la NASA au anuntat oficial ca prima lor analiza a demonstrat ca solul martian ar putea suporta viata. Cu o zi inainte sosisera primele rezultate ale testelor efectuate de catre sonda Phoenix pe Planeta Rosie.
Noroiul analizat este foarte alcalin, cu un nivel al pH-ului intre 8 si 9, iar sonda a descoperit si magneziu, sodiu, potasiu si clor, elemente specifice solului de pe Terra. Se pare ca fasolea verde si napii ar putea fi cultivate pe aceste soluri alcaline, deoarece aceste legume traiesc in conditii similare pe Pamant.
NASA a afirmat ca deja produce roboti capabili sa construiasca cladiri sau sa extraga apa si gaze, dar problema ar fi transportul lor pana pe Marte. In aceasta saptamana vom afla rezulatele unor noi teste ale sondei, care va incalzi mostrele de sol pana la 1800 de grade (Fahrenheit), astfel ca gazele emise vor fi analizate.