Pentru că mulţi dintre noi îşi iau munca pe tren, în automobil sau în avion, ideea de a nu putea folosi laptopul sau tableta în zbor e criminală. De altfel Uniunea Europeană s-a declarat total nemulţumită de noua politică SUA la acest capitol.

Publicitate

După cum probabil ştiţi în ultimele 2 luni SUA a decis interzicerea laptopurilor şi tabletelor din bagajele de mână, în cazul zborurilor ce ajung în State. Interdicţia se aplică pentru câteva ţări din lumea musulmană, dar aparent se pregăteşte o extindere a sa şi spre Europa. În aceste momente se poartă discuţii între autorităţile europene şi cele din State pentru a găsi un punct comun.

Guvernele Europei sunt îngrijorate de această propunere. Ele solicita autorităţilor din SUA să detalieze acele “noi ameninţări” care au dus la propunerea extinderii interdicţiei. Franţa e cea mai pornită împotriva măsurii, în vreme ce UK înclină spre aprobarea sa. Din câte ştiu această poveste a pornit la drum după ce au fost prinşi terorişti care deghizaseră materialul explozibil într-un iPad din avion.

Şi pentru că guvernele se tot ascund, e clar faptul că SUA vede acceptarea refugiaţilor sirieni în ţările din UE ca motiv de îngrijorare. Presupunând că se aprobă până la urma măsura, mă întreb care vor fi distincţiile între terminale. Dacă am un telefon de 6.99 inch e considerat tabletă? Merge în bagajul de mână? Dar unul de 6.2 inch ca Galaxy S8+?

  • Florin Radu

    Intrebarea din final de articol e de-a dreptul criminala :))