Acum că tot a sosit Tesla Model 3, e momentul să vedem şi ceva fierbere în tabăra petroliştilor şi ea apare sub forma unui site inedit: stoptesla.com. La prima vedere pare a fi o colecţie de oameni extrem de bogaţi şi extrem de revoltaţi legat de Tesla Model 3. Apoi aflăm că e totul ironie şi e o campanie trăznită a unei agenţii de advertising din Letonia.

Publicitate

Agenţia Publicis din această ţară a intra în concursul “Project Loveday” al lui Elon Musk, cu o campanie anti Tesla. În cadrul acelei campanii ţări precum Estonia, Spania şi multe altele au creat campanii trăznite de promovare, încercând să atragă Tesla în ţara lor. Ideea este de a realiza o mega fabrică la nivel european, pe teritorul uneia dintre aceste naţiuni.

Revenind la campania Stop Tesla, aceasta prezintă “pericolele” pe care le pune Model 3, mai ales companiilor care depind de combustibili fosili. Noul vehicul este descris ca “infam de rapid, cu autonomie lungă, prietenos cu mediul şi obscen de accesibil”. Avem şi un mesaj din partea lui Farid, unul dintre magnaţii petrolierilor, care solicită stoparea activităţii Tesla.

Aflăm şi povestea lui Uwe, un fost comerciant de combustibili, care a aflat vestea teribilă despre Model 3 în vreme ce se afla într-un club din Berlin, Totul e dramatizat, satiric şi foart bine realizat. Apare chiar şi o petiţie şi o campanie Indiegogo pentru a opri activitatea Tesla. Ţinta este de 2 miliarde de dolari, cu … doar 14 dolari strânşi.

O campanie reuşită şi haioasă, care sigur va face valuri ce vor ajunge şi la Elon Musk.