Ca în fiecare vineri, pe 20 septembrie s-a actualizat seria de filme și seriale de pe Netflix. De această dată primim un documentar despre Bill Gates numit “Inside Bill’s Brain: Decoding Bill Gates”. Fondatorul și imaginea Microsoft apare în acest documentar cum nu l-am mai văzut până acum.

Publicitate

Documentarul are 3 părți și este o creație a lui Davis Guggenheim. Pe parcursul a 3 ore aflați ce îl motivează și la ce aspiră Bill. Aflăm detalii despre copilăria sa, educația sa, începuturile în cadrul Microsoft, dar și aspecte din căsătoria cu Melinda.

Vedem și cum au fost puse bazele fundației caritabile fondată de cei doi soți. Fiecare dintre cele 3 episoade are un moment axat pe unul dintre proiectele fundației: eradicarea poliomielitei, dezvoltarea unei energii nucleare mai curate sau îmbunătățirea canalizării din țările lumii a treia.

Vedem interviuri, materiale biografice, fotografii și înregistrări cu Bill Gates pe parcursul vieții sale. Din ce am înțeles totuși stilul documentarului e puțin haotic, regizorul sărind de la un subiect la altul fără o legătură clară între ele. Aflăm cum Bill Gates și colegul său de liceu Paul Allen au început să facă bani în anii ’70 folosindu-și talentul de programator și au început să discute despre dezvoltarea de software pentru computere.

Bill Gates se retrăgea de la Harvard în 1975, pentru a își crea compania de vis, Microsoft. Asta e doar în primul episod, iar în episodul 2 îl vedem pe Gates feroce, memorand numerele de mașină ale angajaților companiei, pentru a vedea cine pleacă devreme și cine placă târziu acasă.

Obsesiile lui Gates au creat un rift între el și Allen, iar prietenia lor s-a terminat prost, un alt aspect acoperit de documentar. Bill se pare că regretă cum a procedat cu Paul. Apoi în episodul 3 aflăm cum s-au cunoscut Bill Gates și Melinda, cum a fost prima lor întâlnire și cum a făcut față Bill acuzațiilor de monopol.

Episodul 2 ar fi totuși punctul forte… Aș fi dat bani grei să aflu detalii despre relația Gates-Steve Ballmer și culisele sale, doar pentru ghidușiile lui Ballmer, care sigur au apărut de-a lungul anilor.