Blackberry

Cei care se întreabă cum au mers vânzările lui BlackBerry KEYone au aflat în această săptămână ca terminalul s-a vândut ca pâinea caldă, cel puţin conform celor de la TCL. Compania care a preluat frâiele BlackBerry de aproximativ un an are planuri mari, confirmând că va lansa încă un smartphone sub brand BB în octombrie.

Publicitate

KEYone a debutat la MWC 2017 ca un flagship inedit din noua epocă BlackBerry. Terminalul s-a vândut foarte rapid, stocurile fiind epuizate de multiple ori. TCL are ca scop să devină cel mai mare producător de terminale Android pentru piaţa enterprise. Compania activează în 35 de ţări şi se doreşte extinderea la 50 de tari până la finalul anului. Revenind totuşi la viitorul smartphone, acesta ar urma să fie prezentat în octombrie şi în mod curios nu va avea o tastatură fizică.

Avem zero detalii despre viitorul telefon, dar putem specula că va rula Android Oreo, va veni cu procesor Snapdragon 835 probabil şi măcar 6 GB RAM. Chiar dacă nu vom primi o tastatură fizică, mă aştept ca varianta virtuală să fie la înălţime. BBM, Knox, soluţiile de securitate şi productivitate specifice BlackBerry ar trebui să fie la posturi.

Dacă TCL vrea cu adevărat o porţiune mai mare în zona enterprise, atunci poate nu ar strica şi un stylus şi un dock gen Samsung DeX.