Sony lansează noul Walkman WS620, ideal pentru sportivi şi rezistent la apă

1
469

Sony readuce în actualitate unul dintre cele mai iubite branduri ale sale şi anume Walkman, prin lansarea noului model Walkman WS620. Acesta se află la graniţa dintre MP3 player şi headset, lucru scos în relief de designul său ergonomic şi sportiv.

Sony Walkman WS620 este rezistent la apă şi praf şi vine în două variante: NW-WS624 cu 4 GB memorie şi NW-WS625 de 16 GB. Ambele pot funcţiona la temperaturi cuprinse între minus 5 grade Celsius şi plus 45 şi rezistă la praf conform standardului IPX6X. Vor rezista cu brio la nisip, dar şi la scufundarea până la o adâncime de 2 metri timp de 30 de minute.

Căştile sunt comode, uşoare şi mici, astfel că modelul WS620 este cu 35% mai mic decât cel din seria WS610. Gadgetul vine pe negru, albastru, galben lime sau un alb cenuşiu. Autonomia este de până la 12 ore şi o încărcare rapidă de 3 minute oferă o funcţionare timp de 60 de minute, pe parcursul unui antrenament întreg deci. Playerul se conectează la smartphone via Bluetooth şi NFC. Evident se poate da play si la melodii stocate pe memoria lor internă.

Walkman WS620 soseşte pe piaţa din România din luna iunie, la un preţ încă necunoscut.