Sezonul 4 din Stranger Things primește un nou trailer! Vom afla originea lui 11 (Eleven)

0
729
Sezonul 4 din Stranger Things primește un nou trailer! Vom afla originea lui 11 (Eleven)

Stranger Things este unul dintre cele mai apreciate seriale de pe Netflix. La sfârșitul anului 2019 am avut parte de confirmarea conform căreia seria va continua. Totuși, acela era doar un teaser pentru sezonul 4 din Stranger Things, iar abia acum avem parte de un trailer în adevăratul sens al cuvântului.

Publicitate ⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Se pare că noul sezon se va concentra pe originea personajului principal – Eleven. Protagonista iese în evidență față de celelalte personaje prin abilitățile sale psihice. Din poveste reiese că acestea ar fi fost transmise pe cale genetică. Eleven ar fi fost astfel luată de lângă părinții săi la o vârstă fragedă și închisă într-o instituție fictivă numită “Hawkins National Laboratory”. Încă din sezonul 1 aceasta a reușit să scape iar povestea s-a construit în jurul său.

În cele trei sezoane ni s-au dezvăluit mici capitole din povestea originii lui 11. Totuși, sezonul 4 din Stranger Things ar urma să ne răspundă la mai multe întrebări cu privire la povestea personajului. În trailer putem observa institutul în care atât Eleven, cât și alți copii erau ținuți și instruiți spre a-și antrena abilitățile psihice. Chiar dacă trailer-ul are doar un minut, acesta dezvăluie o mulțime de noi informații. Spre exemplu, copiii erau întâmpinați de un personaj căruia i se adresau drept “Papa“. Pe parcursul trailer-ului o voce o întreabă pe Eleven dacă “poate auzi”, iar în final avem parte de o scenă dramatică în care protagonista își deschide ochii.

Din păcate trailer-ul nu include și data de lansare a noului sezon. Potrivit sezoanelor anterioare, acesta ar urma să fie lansat undeva în preajma Halloween-ului. Totuși, sezonul 4 era așteptat în anul 2020. Pandemia pare să fi dat planurile producătorilor peste cap și nu este exclus să avem parte de o lansare timpurie.