Şeful unei companii de set top box-uri cu Android TV a fost arestat pentru încălcare de drepturi de autor

0
404

Am trăit să o vedem şi pe asta: directorul unei companii care vindea set top box-uri cu Android TV a ajuns la închisoare. Pe numele său Jia Xiaofeng, bărbatul a fost pus sub acuzare în ianuarie 2018, în urma acţiunilor firmei sale, Synnex Trading.

Publicitate

Pe lângă cele 3 luni de închisoare, Jia va trebui să plătească şi o amendă de 5400 de dolari. Este primul caz din Singapore în care un comerciant de set top box-uri ajunge să fie penalizat astfel. Care e problema? Box-urile companiei veneau cu aplicaţii preinstalate, care permitau streaming-ul de canale TV care ar fi cu plată pe bani grei în reţelele furnizorilor locali.

Sunt şi conţinuturi sportive care de obicei sunt Pay Per View, care necesită abonamente sau plăţi dedicate per eveniment (cum e la galele de box sau UFC). Firma Synnex va trebui să plătească o amendă de 160.080 de dolari. A mai fost acuzat şi Abdul Nagib Abdul Aziz, în baza aceluiaşi Act de Copyright şi a proceselor pornite de operatorii de cablu şi telefonie Singtel şi Starhub.

Gigantul Fox a intrat pe fir şi se pare că bişniţarilor li s-a tras de la transmisia de meciuri din Premier League-ul britanic. Un set top box cu Android TV în genul celor amintite costă în jur de 14 dolari bucata. Terminalele stocau automat copii de conţinuturi cu copyright în memorie, pentru a grăbi încărcarea de content. Asta încalcă automat copyright-ul transmisiunilor.

Şi asta fără a avertiza consumatorii în această privinţă. Trebuie spus că faţă de decodoarele clasice, aceste box-uri nu aveau mecanismele de decodare speciale, deci erau considerate ilegale. Încă nu e foarte clar care e diferenţa între un dispozitiv de acest gen şi un banal TV Box vândut la orice magazin de electronice… Ar putea fi începutul unui precedent periculos cu efect de domino, care să lovească multe companii din Asia, mici şi mari, care au set top box-uri în ofertă.