Samsung Display a obținut recent o licență din partea Departamentului de Comerț al SUA pentru a vinde panouri OLED către Huawei. Luna trecută, producătorul sud-coreean de ecrane a fost nevoit să oprească furnizarea către Huawei din cauza sancțiunilor SUA împotriva gigantului tehnologic chinez.
Sancțiunile au reprezentat o extindere a restricțiilor anunțate în august, care interziceau achiziționarea de către Huawei a chip-urilor fabricate de producători străini ce utilizează tehnologia SUA. Panourile Samsung au fost astfel incluse printre aceste restricții deoarece utilizează circuite care sunt realizate folosind tehnologia SUA. Samsung Display a solicitat o licență pentru a vinde ecrane OLED către Huawei înainte ca sancțiunile să intre în vigoare. În ciuda acestui fapt, nu toate produsele OLED ale Samsung Display au fost aprobate.
Compania este prima firmă sud-coreeană care a obținut o licență de la guvernul SUA. LG Display a solicitat în trecut o licență, însă fără succes. Samsung Electronics și SK Hynix, care și-au oprit furnizarea de semiconductori către Huawei, vor, de asemenea, aprobări. Cu toate acestea, celelalte companii nu au primit încă acceptul din partea SUA.
Potrivit oamenilor aflați în cunoștiință de cauză, funcția de bază a sancțiunilor a fost aceea de a împiedica Huawei să achiziționeze chip-uri de memorie. Existând mai mulți producători de ecrane care operează în întreaga lume, nu a fost necesară o interdicție strictă de a exporta panourile OLED pentru a presiona compania chineză.
Intel ar fi primit o licență luna trecută din partea guvernului SUA pentru a furniza în continuare anumite produse către Huawei. Samsung Display a refuzat să comenteze această chestiune, iar Huawei a etichetat sancțiunile drept „agresiune non-stop” din partea SUA și a declarat că va continua să investească în noi tehnologii în ciuda acestora.