Samsung a postat un teaser pentru un nou display pliabil OLED; Apare și un prototip care ne oferă o idee despre cum ar arăta Galaxy Z Fold 3

0
1117
Samsung
Samsung a postat un teaser pentru un nou display pliabil OLED; Apare și un prototip care ne oferă o idee despre cum ar arăta Galaxy Z Fold 3

Samsung produce ecrane OLED de calitate, iar compania sud-coreeană a popularizat conceptul de smartphone pliabil odată cu debutul lui Galaxy Fold. În acest an urmează să debuteze Galaxy Z Fold 3 și există o mulțime de zvonuri cu privire la design-ul său. Ei bine, Samsung Display tocmai ce a postat un clip teaser pentru un ecran flexibil cu tehnologii inedite. Tot în acest clip apare și un telefon pliabil care ne oferă o idee despre cum vor arăta viitoarele pliabile ale companiei. Avem detalii mai jos.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Clipul a fost publicat chiar ieri și chiar din primele secunde putem vedea prototipul acestui smartphone pliabil. Cu toate acestea, se vrea un teaser pentru display-urile cu aranjament “Diamond Pixel”. Acest tip de aranjament al pixelilor, în formă de diamant, are capacitatea de a reduce lumina albastră. Samsung afirmă că acest ecran reduce disconfortul vizual, efectele negative asupra retinei precum “îmbătrânirea prematură” a acesteia și perturbarea ciclurilor de somn.

Acest prototip de smartphone pliabil oferă o idee destul de bună despre cum ar putea arăta noul Galaxy Z Fold 3. Potrivit site-ului nostru soră, Mobilissimo.ro, acesta ar avea margini subțiri întocmai ca în clipul postat de către Samsung Display. În mod inedit, în acest an Samsung ar plănui să aducă suport S-Pen, iar display-ul ar fi mult mai rezistent, astfel încât să suporte presiunea stylus-ului. 

Noul display Samsung

Observăm în clip comparații față de display-urile pliabile convenționale, produse de către BOE sau LG Display, cel mai probabil. Noul ecran OLED Samsung suportă refresh rate adaptiv de până la 120Hz, iar tehnologia Seamless Pro este la bord pentru o experiență de gaming mult mai fluidă. Spre finalul teaser-ului observăm prototipul, deși nu foarte clar. Acesta are butoanele de volum și power on/off în partea dreaptă, se deschide întocmai ca o carte, iar camera selfie se observă în partea de sus, întocmai ca pe Z Fold 2. 

Samsung

Zvonacii renumiți încă susțin că această cameră frontală va fi ascunsă sub display, deci rămâne de văzut cum va arăta e fapt Galaxy Z Fold 3. Noul telefon pliabil de la Samsung ar urma să se lanseze mai devreme în acest an. Alături de acesta ar debuta și noi smartwatch-uri, dar și un Galaxy Z Flip 3. Voci din online sugerează că lansarea noilor dispozitive ar avea loc undeva în perioada iulie-august.