OnePlus a lansat cu mare tam-tam primul său televizor la final de septembrie, alături de OnePlus 7T. Acum au început să apară şi recenziile televizorului, iar cea de la GSMArena mi-a furat privirile. Asta pentru că are şi multe aspecte negative menţionate şi în general impresia despre OnePlus TV nu e prea bună.

Publicitate

Site-ul care se ocupă de obicei de telefoane şi tablete a pus de această dată mâna pe versiunea OnePlus TV 55 Q1 Pro. E vorba despre un televizor cu diagonală de 55 inch şi rezoluţie 4K, refresh rate de 60 Hz şi panou QLED. Are o sonorizare impresionantă pe hârtie, de 50W, cu soundbar 2.1 şi 8 difuzoare în total. Bestia are 24.2 kilograme şi vine cu 2.5 GB RAM şi 8 GB stocare.

Din păcate sunt şi neajunsuri, precum o calitate a construcţiei dezamăgitoare, dar şi unghiuri limitate de vizualizare. Panoul central e comparat cu un “tanc”, cu o ramă metalică masivă şi extrem de grea. Iar suportul nu pare destul de solid încât să susţină aşa ceva. În plus, televizorul are centrul de greutate amplasat aiurea şi se va bălăngăni la cea mai mică mişcare.

Nici telecomanda nu a făcut o impresie prea bună, fiind o clonă de telecomandă Apple TV, ceea e nu e neapărat un compliment. Adăugăm aici şi performanţa slabă la conţinuturi HDR, lipsa unei aplicaţii Netflix la lansare şi lipsa lui AirPlay 2. Pe de altă parte GSMArena laudă acustica generoasă, performanţa SDR şi aplicaţia smartphone dedicată.

Şi preţul e cam prea mare, iar efectul de “telenovelă” a pregnant când te uiţi la producţii filmate în 24p. Se pare că OnePlus nu a nimerit-o dacă a ţintit spre zona premium unde Samsung şi Sony oferă lucruri mai bune.