Huawei

În mijlocul problemelor întâmpinate de către Huawei în segmentul smartphone odată cu interdicțiile date de către SUA, iată că firma chineză se pregătește serios pentru lansarea primelor sale televizoare pe piață, sau cel puțin primele sub branding Huawei pentru că în trecut am avut și televizoare Honor.

Publicitate

Revenind la noutăți, descoperim astăzi faptul că în China tocmai ce au fost certificate două noi televizoare marca Huawei, modele menționate aici sub numele de cod OSCA-550, respectiv OSCA-550A. Aflăm de asemenea că acestea vor fi asociate variantelor de 55 inch și 65 inch.

Huawei

Aparent modelul de 55 inch va avea un panou produs de către BOE Display (aceeași companie care face și display-urile de P30 Pro și Mate 20 Pro), în vreme ce panoul destinat variantei de 65 inch va sosi din partea companiei Huaxing Optoelectronics nu atât de cunoscută nouă.

Nu avem alte detalii despre dotările acestor televizoare dar ar fi cazul să ne așteptăm la modele smart TV cu rezoluție 4K și design cu ramă subțire în jurul ecranului. Huawei ar avea ca țel livrarea a 10 milioane de televizoare anual pentru început.