Plex Arcade debutează oficial; Serviciu de streaming pentru jocuri video clasice pe TV și telefon

0
464
Plex Arcade

La mijloc de săptămână avem noutăți și în zona streaming asta pentru că tocmai ce a fost anunțat Plex Arcade. După cum aflați încă din titlu, este vorba despre un serviciu de streaming pentru jocuri video clasice. Acesta va fi disponibil în cadrul platformei home media Plex și mai multe detalii despre oferta sa și prețuri aflați din rândurile de mai jos.

Publicitate ⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Ce oferă Plex Arcade?

În primul rând aflați că Arcade are și un site asociat pe care îl puteți accesa de aici. Costul lunar este de 3 dolari în cazul în care deții deja un abonament Plex Pass. Dacă nu, atunci suma pe care o vei plăti lună de lună este de 5 dolari. Există și o ofertă specială de lansare, cu 7 zile de încercare gratuită a serviciului.

Plex Arcade

Plex Arcade ne pune la dispoziție jocuri clasice ATARI. Pe listă se află titluri precum Centipede, Super Breakout sau Missile Command. Sunt incluse aici și jocuri de pe Atari 2600 și 7800, iar în total avem 27 jocuri disponibile la debut. Acest serviciu îți permite să adaugi propriile tale ROM-uri pentru jocuri, cât și emulatoare. Poți personaliza librăria de jocuri, folosi aproape orice controller Bluetooth și avem și compatibilitate cu device-uri Android și iOS.

Cât despre procesul de înscriere, acesta este ceva mai complicat. Există câteva cerințe aici, de la necesitatea unui server media Plex care să ruleze pe Windows sau macOS. Apoi ai nevoie de un cont Parsec (gratuit) care va permite streaming-ul de jocuri. Apoi poți face streaming pentru jocurile din ofertă pe device-uri Android și televizoare, dar și în cadrul Chrome pe iOS sau tvOS.

La prima vedere prețul cerut este cam piperat ținând cont de faptul că aceste titluri se pot juca pe mai orice dispozitiv. Partea bună este aceea că poți face streaming pe iPhone și Apple TV. Dacă sunteți interesați de acest serviciu, găsiți mai multe detalii aici!