Philips prezintă noul monitor Philips 498P9Z, gândit pentru graficieni şi arhitecţi, dar şi programatori

0
550

Philips a prezentat în această săptămână un nou monitor, modelul Philips 498P9Z, care este conceput pentru graficieni, arhitecţi, programatori. Acesta este un monitor orientat spre productivitate şi care vine cu un panou VA curbat, care măsoară 49 de inch, adică nu mai puţin de 124 de cm, o diagonală foarte generoasă.

Publicitate ⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Vine cu aspect 32:9, refresh rate de 165 Hz, dar şi tehnologie Adaptive-Sync, pentru o experienţa confortabilă de utilizare pe toată durata zilei, atât la muncă, cât şi divertisment. Avem de-a face cu un monitor SuperWide aici, cu rezoluţie de 5120 x 1440 pixeli, care este gândit pentru a înlocui un setup cu două monitoare Quad HD de 27 inch. Foile de calcul devin vizibile pe un singur ecran, iar editorii foto-video pot urmări simultan ecranul de previzualizare şi timeline-ul complet al producţiei.

Programatorii pot avea pe ecran liniile de cod şi zona de previzualizare a aplicaţiei. Curbura de 1800R a acestui monitor îţi asigură o experienţă optimă de vizualizare. Puteţi rula mai multe aplicaţii simultan, fără probleme. Monitorul are certificare VESA DisplayHDR 400, care oferă o imagine superioară monitoarelor SDR. Atuurile sale includ luminozitate, contrast puternic, culori pline de viaţă şi imagini fluide.

Ecranul are refresh rate de 165 Hz şi vine cu tehnologie AdaptiveSync, contribuind la o experienţă de vizualizare excelentă, indiferent de conţinutul afişat pe ecran. Sunt şi funcţii anti-glare şi anti reflexie, dar şi tehnologii care protejează ochii utilizatorilor, precum FlickerFree, modul EasyRead, dar şi Low Blue, care filtrează lumină albastră. Există şi un comutator KVM MultiClient, care le permite utilizatorilor să controleze doua PC-uri separate cu un singur set monitor-tastatura-mouse, cu comutare între surse. Avem şi cable management inteligent pentru un birou mai ordonat.

Philips 498P9Z va fi disponibil începând din august 2021 la prețul de 5.665 lei.