OnePlus TV a avut o scăpare la 2-3 zile în ultima vreme, iar noul televizor îşi dezvăluie astăzi specificaţiile. Am aflat recent că TV-ul va avea un panou QLED de 55 inch produs de Samsung, iar acum descoperim şi dotările hardware de la interior.

Publicitate

Aşteptăm debutul acestui televizor pe 26 septembrie, în India. Până atunci am descoperit o captură de ecran în Google Play Developer Console, care dezvăluie specificaţii cheie. OnePlus TV are şi numele de cod “Dosa”, asociat unui fel de mâncare din India. Televizorul ar urma să aibă 3 GB RAM şi un procesor MediaTek MT5670 (nelansat deocamdată), un CPU quad core tactat la 1.5 GHz.

Include şi un GPU ARM Mali G51, iar rezoluţia listată este de 1920 x 1080 pixeli, probabil doar cea pentru meniuri, în vreme de conţinuturile sunt afişate în 4K. OnePlus TV este prezentat cu Android 9 la bord, de fapt un Android TV personalizat de OnePlus, într-un mod influenţat de Oxygen OS. Ştim sigur că va exista un model QLED de 55 inch, dar vor exista şi variante de 43 inch, 66 inch şi 75 inch.

CEO-ul OnePlus, Pete Lau a declarat că nu vrea lanseze un televizor de buget ca modelele Xiaomi, ci un echivalent pentru Samsung şi Sony, doar că puţin mai ieftin. Firma lui Lau are planuri mari, urmând să lanseze o serie de televizoare pe viitor. Aşteptaţi-vă şi la o telecomandă cu Bluetooth, control pentru soluţii smart home şi un ecran cu muchii foarte înguste.