NVIDIA a aruncat prosopul în segmentul Shield încă din 2016, dar acum ar fi gata să redeschidă acel capitol. Zvonurile afirmă că ar fi gata să lanseze un nou hibrid între consolă şi tabletă cu Android la bord.

Publicitate

Softul NVIDIA Shield Experience include cod care indică faptul că gigantul hardware ar pregăti un produs nou de acest gen. Am avut o consolă “desktop” Shield TV, dar şi Shield K1, o tabletă de gaming cu Android şi procesor Tegra X1. Soluţia a fost atât de bună şi inspirată, încât şi Nintendo Switch a adoptat-o ca procesor.

XDA Developers a descoperit un nume de cod “mystique” pentru acest produs 2 în 1. Codul sursă mai indică şi utilizarea unui procesor Tegra X2, la pachet cu GPU next gen. Ce e drept Tegra X2 a fost redirecţionat cu ceva vreme în urmă spre zona de AI şi automobile, sub numele Tegra Xavier. Cumva ar fi fost prea puternic pentru o tabletă.

Rezultatul va fi un produs hardware care alternează între 3 moduri şi interfeţe: desktop, tabletă şi un mod misterios Dynamic. Se poate ataşa şi o tastatură şi conecta consola la TV. Unele scăpări datează din decembrie 2018, deci NVIDIA lucrează de ceva timp la acest produs.