Nuro

Tehnologia de șofat autonom va aduce o schimbare majoră și în materie de curierat al produselor, asta pentru că firme din domeniu lucrează la vehicule care se pot transporta singure și livra comenzile realizate de utilizatori online. O asemenea mașinuță este Nuro și mai multe informații aflați în rândurile de mai jos.

Publicitate

Descoperim că Nuro este un mini-van electric cu rol ceva mai deosebit. În loc să livreze coletele direct din depozite pe distanțe lungi, Nuro va opera pe postul de curier local urmând a livra pachetele către cumpărători pe distanțe scurte. Ne putem gândi de exemplu la un colet sosit din tranzit la sediul curierului din oraș, colet care se va livra ulterior de către mașinuța electrică.

Nuro

Ni se dezvăluie că aceste vehicule Nuro ar avea o dimensiune similară cu cea a unui crossover normal, cu lățimea de 1 metru și greutate de 680 kilograme. Are un parbriz pentru a nu speria ceilalți șoferi din trafic, iar la interior sunt numai spații de depozitare – mașinuța putând căra maxim 113 kilograme.

Nuro dispune de senzori pentru self-driving cu tehnologie LiDAR, de camere video și de un radar care vor ghida vehiculul prin trafic către destinație. Nuro are un permis din partea California DMV pentru testarea tehnologiei de șofat autonom, dar se așteaptă și acceptul din partea Administrației de Siguranță în Trafic SUA.

Un detaliu interesant este acela că Nuro este un startup creat de foști ingineri Google care au lucrat în cadrul diviziei self-driving Waymo. Aceștia sunt Dave Ferguson și Jiajun Zhu și aflăm că până acum firma a adunat 92 milioane de dolari în capital social.