Noul iPad Air este disponibil la precomandă în SUA începând de astăzi

0
384
Noul iPad Air este disponibil la precomandă în SUA începând de astăzi

A trecut mai mult de o lună de când Apple a anunțat noul iPad Air. După cum vă anunțam în urmă cu 5 zile aici, noua tabletă devine disponibilă spre precomandă astăzi.

Publicitate ⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Deși ne-am fi așteptat să-l vedem anunțat la evenimentul din 13 octombrie, compania din Cupertino a ales să ne facă o surpriză. Noul iPad Air a apărut în sfârșit la precomandă, în această dimineață în SUA, alături de noul lineup de telefoane – iPhone 12.

Data de livrare este estimată pentru vineri, 23 octombrie, însă nu suntem anunțați cât va dura aceasta pentru fiecare variantă de culoare sau stocare.

Noul iPad Air împrumută design-ul iPad Pro, dar îl face puțin mai accesibil ca preț. Noua tabletă vine cu un display mai mare față de modelul precedent, de 10.9 inch, cu margini subțiri și un senzor de amprentă integrat în butonul power. Față de iPad Pro, vine cu o singură cameră pe spate și nu dispune de senzorul LiDAR regăsit pe acesta. De asemenea, ca noutăți aduce funcționalitatea stylusului de generația a doua, cu prindere magnetică, cât și  suport pentru Apple Magic Keyboard. În cele din urmă, la interior avem un procesor A14 Bionic, regăsit și pe noua gamă de telefoane Apple iPhone 12.

iPad Air începe de la 599 USD pentru modelul Wi-Fi cu stocare de 64GB, prețul pentru modelul de 256GB fiind de 749 USD. Desigur, Apple oferă și conectivitate celulară pe oricare dintre modele, pentru 130 USD în plus. Noul iPad este disponibil în 5 variante de culoare: gri, argintiu, rose gold, verde și albastru. În continuare, așteptăm să aflăm disponibilitatea, cât și prețurile de lansare în România.