Static photoColour: Volcano Red

Am spus-o şi o repet, problema cu şofatul autonom nu e tehnologia în sine, care teoretic e gata să ne servească, ci reglementările aferente. Se pare ca nemţii s-au mişcat bine de tot la acest capitol, realizând un nou Audi A8, care e prima maşină de producţie ce respectă în totalitate legile cele noi din Germania.

Publicitate

Acestea afirmă că şoferii îşi pot ceda controlul asupra automobilului dacă respectivul vehicul e dotat cu tehnologie de şofat autonom de nivel 3 sau 4. Germania e prima ţară care aprobă o astfel de lege, ceea ce e un lucru important, pentru că este cea mai mare piaţă de maşini noi din Europa. Are şi autostrăzi pe măsură, faimoasele autobahn pe care le adoram cu toţii.

Sensor areas for environment observation

Legislaţia precedentă impunea ca şoferul să fie mereu cu ochii pe drum, chiar dacă sistemele de asistenţă precum “cruise control” şi păstrarea benzii erau activate. Automobilele autonome de nivel 3 vor oferi capacitatea de a lua mâinile de pe volan, dar şoferul va putea să repreia controlul oricând doreşte. Nouă legislaţie germană legată de trafic permite utilizarea unui automobil ce are o dotare de genul.

Există şi mici prevederi, care specifică faptul că şoferul trebuie să poată dezactiva sistemul sau să încalce comenzile date maşinii de AI. E specificată şi o limită de timp suficientă pentru a putea prelua controlul. În plus un registru al datelor de activare/dezactivare/preluare de control trebuie implementat. Audi A8 cel nou se poate conduce singur pe drumurile cu un singur sens şi până la o viteză de 60 km/h.

Şoferul poate renunţa complet la control.