Nokia dezvăluie primul său Smart TV; Model cu ecran 4K de 55 inch și Android TV

0
592
Nokia

După o serie de leak-uri și materiale teaser ajunse în mediul online, iată că astăzi cei de la Nokia au prezentat oficial primul Smart TV din portofoliu. Nu este primul televizor al companiei, pentru că în urmă cu câteva decenii aveam modele ce purtau logo-ul finlandez atât de cunoscut.

Publicitate

Este totuși primul Smart TV Nokia și pentru început lucrurile sună tare bine. Avem aici de-a face cu un televizor ce vine echipat cu panou 4K de 55 inch (138 cm). Unghiul de vizualizare este de 178 grade, iar panoul are un contrast de 1200:1. Luminozitatea ajunge la 400 unități nits.

Nokia

Primim suport HDR10, dar și Dolby Vision, iar pentru “mișcări line” ale conținutului avem tehnologia MEMC. Televizorul de față rulează sistemul de operare Android TV și ne oferă acces la o colecție de jocuri și aplicații celebre ce pot fi instalate printr-o simplă apăsare pe butonul telecomenzii.

Nokia

Surprinde de asemenea și pe partea de calitate audio, astfel că avem aici de-a face cu difuzoare JBL. Se ajunge la o putere audio de 24W și difuzoarele au fost tunate special pentru tonuri de bas mai profunde. Televizorul suportă și Dolby Audio, respectiv DTS TruSurround.

Nokia

Primim suport nativ pentru Google Assistant și Chromecast, iar preinstalate găsim aplicațiile Netflix, Hotstar și YouTube. Televizorul Nokia are 2.2 GB RAM, 16 GB stocare și procesor quad-core. Prețul este de 530 euro și vânzările vor începe din 10 decembrie în India.

Rămâne de văzut dacă pe viitor Nokia va decide să aducă televizorul și în alte regiuni din lume.