Samsung Smart M5, M7 devine oficial: monitor, televizor și PC all in one

0
396
Samsung Smart M5, M7 devine oficial: monitor, televizor si PC all in one

Anul trecut, compania sud-coreeană lansa în cadrul târgului tehnologic CES 2019 noi monitoare de gaming, curbate și 4K. Iată că sfârșitul anului 2020 marchează și debutul unei noi game de monitoare inteligente Samsung.

Publicitate ⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Noua gamă include lineup-ul M5, format din două monitoare de 27 de inch, respectiv 32 de inch și un model numit M7 de 32 inch cu rezoluție 4K. Toate rulează Tizen OS 5.5 și se pot conecta la rețele wireless pentru streaming HDR10 din aplicațiile Netflix, HBO și Youtube, fără a fi nevoie de un PC conectat. De asemenea, se pot instala alte aplicații din magazinul dedicat al companiei.

Toate variantele includ difuzoare de 5W, cât și o telecomandă cu asistent vocal și suport pentru Bixby 2.0, Alexa și Google Assistant. Totodată, sunt compatibile cu AirPlay 2, conținutul de pe dispozitivele Apple realizându-se facil. Având în vedere funcționalitatea noilor dispozitive, acestea par a fi televizoare, ci nu monitoare, însă includ încă câteva caracteristici care le diferențiază.

Pentru munca de acasă și școala online, display-ul poate utiliza aplicații Microsoft Office 365 fără conexiune la PC datorită Wi-Fi-ului încorporat, permițând utilizatorilor să vizualizeze, să editeze și să salveze documente în cloud direct de pe monitor. Totodată, avem și Bluetooth 4.2 pentru conectarea mouse-ului, a tastaturii sau a altor periferice acceptate.

Noile modele suportă conectarea prin DeX wireless a telefoanelor suportate sau oglindirea ecranelor acestora prin atingerea marginii superioare unde se găsește tag-ul NFC. Astfel, Samsung dorește să ofere o experiență “do-it-all” odată cu noua gamă de dispozitive.

 

Monitoarele din gama M5 oferă două porturi HDMI 2.0 și două porturi USB-A 2.0. Modelul M7 dispune însă de cele mai multe porturi și modalități de conectare. Putem conecta un laptop prin USB-C, prin care se realizează transmisia video, transferul de date și încărcarea până la 65W. Avem aici și două porturi HDMI 2.0 și trei porturi USB-A 2.0.

Noile modele dețin și tehnologii pentru confortul ochilor. Funcția Adaptive Picture optimizează calitatea imaginilor, ajustând luminozitatea și temperatura culorilor în funcție de condițiile de lumină din cameră. De asemenea, pot reduce emisia de lumină albastră pentru a diminua oboseala la utilizarea îndelungată.

Prețuri și disponibilitate

Modelele M5 vor fi disponibile și în România în câteva săptămâni, dar M7 va fi disponibil la începutul lunii decembrie. Prețurile recomandate pentru noile modele sunt:

  • Monitor M5 de 27 inch cu rezoluție FHD – 230 USD
  • Monitor M5 de 32 inch cu rezoluție FHD – 280 USD
  • Monitor M7 de 32 inch cu rezoluție 4K – 400 USD