Tesla mizează pe fabrica sa gigantică Gigafactory pentru a îşi atinge deadline-urile, întreprinderea urmând să fie complet funcţională din anul 2020. Până atunci construcţia sa evoluează şi s-a ajuns la stadiul unui orăşel. Avem noi fotografii aeriene care ne arată anvergura acestei creaţii.

Publicitate

Ca să vă faceţi o idee despre ce e vorba, aflaţi că la interior pot încăpea 100 de avioane Boeing 747. De la sol e greu de apreciat magnitudinea construcţiei, iar Elon Musk ar fi declarat că Gigafactory este cea mai mare clădire de pe glob ca spaţiu ocupat. Întregul amplasament ocupă 510.000 metri pătraţi şi se poate vedea cu mare uşurinţă şi din avion.

Dacă evoluţia fabricii merge bine, atunci Tesla îşi va putea atinge scopul de a produce 500.000 de vehicule pe an în 2018, un salt de 5 ori faţă de producţia actuală. Acolo se produc nu doar automobilele, ci şi bateriile Li-Ion necesare pentru automobile şi realizate în parteneriat cu Panasonic. A costat 6 miliarde de dolari această fabrică, care va asigura baterii pentru Model S, Model X şi Model 3.

Tot acolo sunt realizate şi unităţile de apartament PowerWall şi cele mai comerciale PowerPack. Sistemele de acest tip ar urma să asigure energie electrică zonei de sud a Australiei, unde picajele de curent sunt tot mai frecvente. Reţineţi că Gigafactory operează şi acum, dar la un procent mic din capacitatea maximă, care va fi atinsă în 2020. Până la 5 astfel de fabrici vor mai fi construite pe glob, inclusiv una în Europa.