Netflix a făcut o schimbare importantă la nivel de interfaţă în această săptămână, renunţând la steluţele pentru ratinguri şi trecând la un sistem pe bază de “thumbs up” şi “thumbs down”. Motivaţia ar fi crearea unui playlist video mai bine personalizat pentru fiecare utilizator.

Problema e că ratingurile erau un indicator dacă un serial e de calitate sau nu, iar aşa o să judecăm doar după numărul de thumbs up versus thumbs down. Astfel, e posibil ca unele seriale mai polarizante sau cu fanbase foarte dur să sufere în urma acestei schimbări. În plus, cum rămâne cu vechile rating-uri? Se vor schimba peste noapte? Mai jos avem o explicaţie.

În epoca Facebook suntem programaţi spre degetul cel mare îndreptat în sus, spre “like” şi în curând spre “dislike”, dar chiar şi pe Netflix? Avem şi un clip video de prezentare jos, care face o paralelă între aceste aprecieri şi o aplicaţie de dating ca Tinder. Pe viitor Netflix va afişă un procentaj de “potrivire cu filmul” judecând după like-urile noastre.

Cu ocazia anunţului Netflix am fost şocat să aflu că de fapt acele steluţe pe care le vedeam nu erau de fapt o “notă” a filmului ci potenţialul ca pelicula să se potrivească cu gusturile mele. Câtă vreme aceasta mutare ne va servi seriale şi filme mai apropiate de gusturile noastre ne declarăm mulţumiţi, dar pe viitor nişte extra transparenţă de la Netflix ar fi de dorit.

Şi totuşi, doar 2 alegeri? Cum rămâne cu filmele din categoria “mmmm… merge”?