Motorola prezintă încărcătoare wireless care pot alimenta telefoane la 3 metri distanţă

0
391

Tehnologia de încărcare wireless continuă să evolueze şi de această dată Motorola se află în prima linie. Şi când vorbim de încărcare wireless… e chiar wireless de această dată. Motorola a prezentat un demo cu telefoane încărcate de la 3 metri distanţă.

Publicitate

Totul începea la CES 2021 în ianuarie, când Moto a prezentat un prototip de încărcător wireless care le permitea telefoanelor să fie încărcate de la 1 metru distanţă. Pe atunci se puteau încărca două dispozitive simultan. Ei bine pe 8 septembrie compania a prezentat deja următoarea generaţie de soluţie de încărcare, care poate alimenta 4 telefoane simultan de la o distanţă de 3 metri. Între încărcător şi handseturi nu e nimic decât aer.

Echipamentul are dimensiuni destul de mari faţă de încărcătoarele clasice şi implică nu mai puţin de 1600 de antene. Încărcarea nu trebuie făcută în linie dreaptă, existând posibilitatea de alimentare şi la un unghi de 100 de grade. Noul încărcător suportă chiar obiecte plasate în calea sa faţă de telefoane. Asta înseamnă că veţi putea alimenta smartphone-urile şi când le ţineţi în mână sau în buzunar.

S-a intensificat cursa încărcărilor wireless. Xiaomi a prezentat în 2020 Mi Air Charge, care folosea un sistem de 144 de antene pentru a livra 5W spre telefoane la câţiva metri distanţă. Apoi a apărut Oppo Air Charging, care oferea 7.5W încărcare la 10 cm distanţă doar pentru un device.