Motorola Edge apare într-o scăpare exclusivă Mobilissimo.ro: foto şi video hands on

0
590

Dacă despre Motorola Edge+ am tot auzit în ultimele luni ca un telefon high end Motorola, ba chiar un flagship cu stylus şi ecran curbat, acum apare şi perspectiva unui Motorola Edge. El ar fi un telefon high midrange, care tocmai a înregistrat o mare scăpare hands on prin intermediul Mobilissimo.ro. Scăparea aduce la pachet un video şi fotografii, dar şi dotări şi capturi de ecran.

Publicitate ⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Motorola Edge apare într-un video hands on cam blurat, dar care ne permite să îi distingem spatele din sticlă şi camera quad. Terminalul are un ecran de tip cascadă ca la Huawei Mate 30 Pro şi Vivo NEX 3, plus un decupaj pentru camera selfie, sub formă de orificiu în ecran. În spate avem 4 camere sau cel puţin aşa părea în prima fază. Ele ar fi fost una wide, una ultrawide, una macro şi un senzor ToF. Motorola aduce ca de obicei un Android 10 stock aici, curat şi aerisit fără personalizări. Motorola Edge dispune de un procesor Snapdragon 765G, 8 GB RAM şi 128 GB stocare.

Ar fi un telefon 5G, iar în scăparea numărul 2 de pe 16 martie tot de la Mobilissimo.ro am aflat că vom avea un senzor principal de 64 MP în spate, alături de o cameră ultra wide de 16 MP şi o cameră Macro de 8 MP. Aparent al patrulea senzor e de fapt telemetrul laser, deci avem o cameră triplă şi nu quad. Capturile de ecran cu interfaţa camerei dezvăluie moduri de captură ca Macro, Portret, Cutout, Spot Color, Night Vision şi Ultra Res, dar şi Cinemagraph.

Camera selfie are rezoluţie de 25 MP, iar ecranul este unul de 6.67 inch cu refresh rate de 90 Hz. Avem şi o variantă de bază cu 6 GB RAM şi 128 GB stocare, baterie de 4500 mAh şi încărcare rapidă. Încă nu avem preţ sau dată de lansare pentru seria Motorola Edge, dar cu situaţia actuală cu pandemia, e greu de estimat când vor sosi handseturile.