Cunoscutul producător de echipamente GPS MiTAC Europe a lansat în România în această săptămână un nou ceas inteligent pentru cei pasionaţi de sport. Nou venitul poartă numele de Mio MiVia Run 350 şi este un ceas cu GPS şi monitor de ritm cardiac integrat.

Publicitate

Noul smartwatch se conectează la smartphone prin aplicaţia MiVia şi rezistă la apă până la 3 atmosfere. Gadgetul este capabil să adune date în timpul realizării antrenamentelor sportive, afişând apoi nivelul personal de fitness şi creând programe zilnice de training. Poate estima şi nivelul de oxigenare a sângelui, dar există şi funcţie de Efect Antrenament şi Consiliere de Recuperare.

Purtabilul Mio poate afişa diferite praguri ale efortului la nivel cardiac, precum Moderat, Ardere Grăsime, Aerobic, Anaerobic sau Efort Maxim. Începerea antrenamentului nu presupune efectuarea de setări extra pe ceasul Mio MiVia Run 350, fiind de ajuns să începeţi să alergaţi uşor timp de cel puţin 30 de secunde pentru ca dispozitivul să treacă în mod alergare.

Se va activa astfel sistemul GPS şi monitorul de ritm cardiac. Ceasul va afişa paşii, distanţa acoperită, caloriile arse, dar va fi şi monitor al calităţii somnului. Vom primi şi alerte ale apelurilor şi mesajelor de pe Whatsapp, Facebook şi alte aplicaţii. Ceasul va fi disponibil în ţara noastră la preţul de 899 lei. Cântăreşte 51.5 grame şi oferă o funcţionare de până la 5 săptămâni în regim de utilizare a ceasului până la 10 ore cu GPS-ul pornit. Extra detalii despre gadget se află aici.