Se pare că LG a fost pe cai mari la MWC 2018, dar mai mult în spatele uşilor închise, decât a celor deschise. Compania a prezentat în mare secret flagshipul LG G7, iar acum aflăm că au prezentat şi un nou smartwatch cu Android Wear partenerilor companiei. Avem teorii mai jos.

Publicitate

Ce ştim sigur e că noul purtabil este succesor pentru LG Watch Style şi LG Watch Sport. Ceasul ar fi fost prezentat împreună cu versiuni prototip de LG G7, LG Q7 şi chiar LG V35, care ne intrigă. Recent am auzit că procesoarele Snapdragon Wear care nu au mai primit actualizări trag în spate tot segmentul de ceasuri Android Wear, care ar putea să nu mai aibă viitor.

Aparent cei de la LG sunt interesaţi cu privire la viitorul său, investind în acesta. Anul trecut soseau LG Watch Style şi Watch Sport, cu Android Wear 2.0 la bord. Pe atunci erau considerate flagshipuri pentru acel OS. Acum aflăm că noul ceas va veni cu Android Wear 3.0. Din ce am înţeles vom avea din nou versiuni Style şi Sport pentru ceas, cu design metalic sau sportiv, rezistent la apă şi praf.

Nu garantăm că va fi un nou CPU Snapdragon la interior, pentru că Qualcomm nu a mai dezvoltat această serie de chipseturi. Poate că LG va realiza un CPU in house sau va apela la MediaTek, cine ştie. Ce am remarcat în ultima vreme e o tendinţă a producătorilor de ceasuri de a implementa gesturi touch în jurul ecranului, pe margini sau chiar în jurul ceasului prin proiecţie, conform brevetelor.