Când zici “camionetă” sau “pickup truck” te gândeşti la vreun Dodge sau Ford, poate chiar o Toyota. Mercedes-Benz se aventurează în această zonă puţin explorată de nemţi până acum, prin noul Mercedes-Benz X-Class, pe care îl admirăm împreună mai jos în fotografii.

Publicitate

Pe lângă faptul că acesta este un vehicul pentru orice tip de teren, se doreşte a fi şi un model opulent şi elegant. Dacă vi se pare familiar designul, nu e deloc o coincidenţă. Şi asta pentru că acest X-Class este inspirat de către Nissan Navara, succesorul lui Frontier. În mod interesant, Mercedes a ales să nu vândă acest model în SUA, ci doar în Asia sau Europa.

Designul exterior este practic identic cu al lui Nissan Navara, dar cu ceva influenţe de Mercedes-Benz în faţă şi spate. Este un vehicul masiv, dar arătos, cu faruri LED cu accente şi o zonă de aspiraţie amplasată jos în faţă. Spatele e destul de plat şi are faruri subţiri. A se remarca bara din zona pickup unde se pot monta faruri extra, pentru cei care explorează jungla amazoniană să zicem.

Uşa portbagajului se va deschide la 90 de grade, dar există şi modificări care o deschid la 180 de grade. Zona cargo vine cu iluminare şi alimentare de 12 volţi. X Class are 9 variante de culoare, jante de 17, 18 sau 19 ţoli, geamuri electrice şi un interior care chiar aminteşte de Mercedesul clasic. Volanul, zona de instrumente şi ecranul de infotainment sunt fix preluate de la nemţi.

Dotările interne aduc cu varianta europeană a dubiţei Mercedes-Benz V-Class. Motorizarea vine în 4 versiuni: două motoare diesel de 2.3 litri cu 4 cilindri, una pe benzină şi una cu un V6 diesel.