HBO Max

Pe zi ce trece mai apare câte un nou serviciu de streaming video, iar cel mai nou exemplu este chiar HBO Max. Această platformă proaspăt anunțată urmează a debuta oficial din 2020 și ni se promit conținuturi exclusive, dar și show-uri originale. Care sunt acestea aflați din rândurile de mai jos!

Publicitate

Știți cu siguranță faptul că există HBO Go, dar haideți să vedem ce ne rezervă acest nou serviciu intitulat HBO Max. În primul rând descoperim că platforma creată de WarnerMedia va oferi numeroase materiale video Warner Bros., DC Entertainment, dar și alte emisiuni și show-uri populare.

Serviciul va fi livrat direct către consumatori și aflăm că la debut va include întreaga serie a serialului “Friends” care aparent va dispărea de pe Netflix curând. Vom vedea și producții precum “The Fresh Prince of Bel Air”, “Pretty Little Liars”, dar și noi seriale marca CW ce debutează din toamnă.

Se vor oferi și producții originale precum filme în care vor apărea actori, regizori sau producători ca Reese Witherspoon sau Greg Berlanti. HBO Max debutează în primăvara anului 2020 și ni se promit 10000 ore de conținut premium, pe lista show-urilor originale în producție numărându-se următoarele:

  • Dune: The Sisterhood
  • Station Eleven
  • The Flight Attendant
  • Made for Love
  • Gremlins
  • Love Life
  • Tokyo Vice