Google TV primește noi funcții importante; Profile și liste personalizate pentru mai mulți utilizatori

0
635
Google TV
Google TV primește un update important; Profile și liste personalizate pentru mai mulți utilizatori

Dacă aveți un televizor sau Chromecast care rulează Google TV și îl folosiți împreună cu mai mulți membri de familie, e posibil să vă fi lovit de o mică “problemă”. Vorbesc despre recomandarea show-urilor și a aplicațiilor în funcție de conținutul urmărit. Ei bine, aflăm azi că Google TV va primi o actualizare importantă. Astfel, nu veți mai primi recomandări privind conținutul altcuiva atunci când vreți să vă uitați la televizor. Avem detalii mai jos.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Gigantul tocmai ce a anunțat că Google TV va primi un update luna viitoare. Astfel, utilizatorii vor putea crea mai multe profile pentru fiecare persoană care folosește Smart TV-ul. Odată cu această adiție, selectarea unui profil va modifica lista de preferințe, oferind recomandări personalizate pentru fiecare membru al familiei. Astfel, copiii vor primi recomandări de jocuri și seriale animate, iar adulții vor primi sugestii în funcție de conținutul urmărit.

Totodată, fiecare membru își poate crea propria listă cu filme, seriale și emisiuni pe care doresc să le urmărească. Evident, aceste liste vor fi asociate fiecărui cont. Mai mult, Google Assistant va recunoaște profilul și va răspunde la întrebări ținând cont de acesta. De exemplu, la cererea unei recomandări, el va recunoaște conținutul urmărit de către utilizator din propria listă și va oferi răspunsuri adecvate stilului sau genului de conținut preferat.

Nu în ultimul rând, Google a anunțat și Ambient Modes. Astfel, fiecare profil va avea parte de o interfață personalizată, cu widget-urile și aplicațiile preferate în prim plan. Noua actualizare va sosi începând de luna viitoare pe Chromecast, dar și pe smart TV-urile de la Sony și TCL care rulează Google TV.