Google Stadia ar fi integrat pe televizoare şi Android TV odată cu Android 11

0
1221

Google Stadia, cunoscut şi ca „Netflix-ul jocurilor” a primit o scăpare importanta în aceste zile. Se pare că aplicaţia sa dedicată rămâne doar pe telefoanele Pixel pentru început, dar pe viitor va ajunge şi pe Android TV. Avem detalii mai jos.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

În cadrul unei convenţii tech cunoscute ca Broadcasting Convention Google a oferit detalii despre planurile pe care le are cu Android TV. Se pare că Android 11, lansat în 2020 va aduce mari schimbări. A apărut un slide la un moment dat în prezentare, care menlllllllllliona şi că Android 11 va aduce un Google Assistant mai personalizat şi deschis pentru parteneri third party.

Google Stadia va fi integrat în OS cumva, dar şi în Android TV. Google vrea şi să extindă semnificativ ecosistemul de aplicaţii de pe Android TV, dorind să să ajungă la cota de 8000 de aplicaţii la anul. Google Stadia a debutat la GDC 2019 şi se vrea a fi un serviciu de cloud gaming, cross platform şi cu latenţă super scăzută. La debut veţi putea juca jocuri via streaming cu grafică ce merge până la 4K la 60 FPS direct din serverele Google şi din cloud.

În primă fază vă veţi putea juca de pe telefoanele Pixel din acest an şi cel trecut, apoi din browserul Chrome şi via Chromecast Ultra. Pe viitor se va trece şi la Android TV şi mai multe smartphone-uri Android. Dacă Google îşi joacă bine cărţile atunci ar putea să dea o lovitură serioasă consolelor din sufragerie, mai ales dacă vine cu titluri AAA.

Pe mine mă intrigă faptul că Stadia la bază e o aplicaţie şi aici se vorbeşte despre integrarea sa într-un sistem de operare de televizor, deci planurile Google sunt ceva mai complexe. Să nu vă mire dacă într-o bună zi cumpăraţi televizoare de gaming cu Stadia şi eventual branduite Google!