Google Home Mini

Evenimentul Google de ieri ne-a adus și lansarea boxei inteligente Google Home Mini, una dintre cele mai compacte dispozitive echipate cu Google Assistant. În același timp a debutat și varianta Home Max care promite o calitate audio de excepție și pe care o vedeți mai jos.

Google Home Mini

Publicitate

Google Home Mini

După cum îi spune și denumirea, Google Home Mini este o variantă mai compactă a originalului Home și avem și aici parte de un material de tip țesătură care o acoperă în întregime. Va fi disponibilă la un preț de doar 49 dolari începând cu data de 19 octombrie și 3 culori sunt oferite spre achiziție.

Google Home Max

Cât despre Google Home Max, aceasta este axată pe calitatea audio. Vine cu două woofere de 4.5″ pentru a stimula frecvențele joase și cu două tweetere personalizate de 0.7″. Boxa se aude de 20 ori mai tare decât originalul Google Home și avem parte de tehnologie Smart Sound.

Google Home Max

Aceasta din urmă este bazată pe AI-ul Google și sunetul se va adapta la ascultător și la împrejurimi. Indiferent de plasarea boxei în cameră, sunetul va fi transmis dinamic în orice unghi, ajustându-se automat. Și egalizatorul va fi setat automat în funcție de genul ascultat și volumul va crește atunci când pornim mașina de spălat vase și zgomotul este detectat.

Se oferă suport pentru YouTube Music și Spotify, dar și pentru alte servicii de streaming. În SUA prețul va fi de 399 dolari și boxa vine la pachet cu un abonament pe 1 an la YouTube Music și YouTube RED.