Păzea, s-a enervat Ferrari! Gigantul italian a confirmat că lucrează la un SUV, dar şi la o supermaşină electrică, fiind gata să le dea bătăi de cap celor de la Tesla şi Lamborghini. CEO-ul Ferrari, Sergio Marchionne, care este de asemenea şeful grupului Fiat Chrysler a declarat că vom vedea un SUV Ferrari pe viitor.

Publicitate

În trecut oficialul negase vehement realizarea unui astfel de automobil. E drept ca şi Lamborghini făcuse acelaşi lucru şi acum iată că există Urus. Marchione a ţinut un discurs în cadrul lui North American International Auto Show în Detroit. Nu a oferit detalii despre modelul Ferrari electric, care se află de asemenea în pregătiri, dar am aflat că vom vedea acest rival pentru Tesla Roadster pe şosele până în 2020.

CEO-ul nu s-a ferit să menţioneze supermaşina Tesla şi a declarat că Ferrari ar trebui să aibă supremaţia în rândul modelelor electrice ultra high end. Tot ce auzim acum e cu atât mai surprinzător, cu cât bossul gigantului auto se declarase intrigat şi indiferent de multe ori cu privire la investiţiile rivailor în maşini electrice. Totuşi acum Sergio Marchionne consideră că dacă operezi în zona superioară a spectrului auto, poţi face profit şi cu automobilele electrice.

Vă reamintesc că Ferrari lansează un număr limitat de automobile în fiecare an, încercând să păstreze exclusivitatea brandului. Totodată acest lucru afectează creşterea Ferrari, care nu prea a impresionat în ultimii ani. Şi BMW şi Porsche lucrează la supermaşini electrice, iar BMW are de gând să producă o versiune axată doar pe baterie a lui i8 Roadster.

Nu avem detalii şi dotări pentru noul Ferrari, dar ni s-a promis că va arăta şi se va simţi că un Ferrari. Va arăta ca un SUV dacă e cazul să fie SUV, dar cu siguranţă se va simţi ca un Ferrari, mai ales la şofat. Pe final vă spun doar ce a declarat Marchionne în 2016, întrebat despre SUV-ul Ferrari: “ar trebui să mă împuşcaţi întâi”.

Sursa foto