Nu ştiu dacă sunteţi la curent, dar unul dintre breaking news-urile actuale la nivel global are de-a face cu o echipă de fotbal formată din adolescenţi şi copii, plus antrenor prinşi într-o reţea de peşteri din Thailanda. În ajutorul lor ar putea sosi Elon Musk, care a făcut câteva sugestii legate de tehnologia folosită pentru a îi scoate de acolo.

Publicitate

Miliardarul a promis chiar că va trimite în ţara asiatică ingineri, soluţii tehnologice şi eventual şi acele freze speciale care au forat sub Los Angeles, de la Boring Company. Pentru început vor sosi în acest weekend în Thailanda inginerii lui Musk, care vor analiza situaţia. Deja un scafandru din forţele speciale a murit în vreme ce transporta tuburi de oxigen spre tineri.

Guvernul local a confirmat implicarea lui Musk în operaţiunea de salvare. Pentru a îi localiza pe tineri se va folosi tehnologie de la Space X, iar Boring Company va furniza freze şi pompe pentru apă. Tesla ar putea contribui cu Powerwall-uri pentru a alimenta echipamentele din zonă. Nu e prima oară când Musk apare ca un super erou într-o situaţie grea, el rezolvând şi problema cu alimentarea electrică a unei zone din Australia, grav afectată de secetă. Musk a mai ajutat şi Puerto Rico, după uraganul care i-a lovit anul trecut..

12 tineri şi antrenorul lor dispăreau luna trecută şi au fost găsiţi de către scufundători şi speologi britanici la începutul acestei săptămâni. De atunci toate autorităţile din zona au eşuat în salvarea loc. Thailanda are o reţea vastă de peşteri, unele prelungindu-se sub ape.

Cum e sezon musonic acolo, oricât ai pompa apa, peşterile se umplu la loc. Şeful Tesla şi SpaceX a sugerat pe Twitter că s-ar putea introduce tuburi în acele peşteri şi apoi ar putea fi umflate cu aer pentru a crea un soi de baloane uriaşe şi un tunel prin care să se târască afară tinerii. Alte tweeturi ale sale indică faptul că a studiat în detaliu zonele peşterii şi planurile acelui segment.

Vă sugerez să urmăriţi contul de Twitter al lui Musk pentru a fi la curent cu situaţia. Cele mai rele predicţii estimează chiar şi 4 luni de aşteptare pană la salvarea tinerilor.