Vestea zilei din audiovizualul internaţional are de-a face cu tranzacţia Disney – Fox. După ce a cumpărat Marvel şi Star Wars pe multe miliarde de dolari, acum Disney a plătit 52 de miliarde de dolari pe studiourile Fox şi pe canalele TV asociate. Detalii despre această înţelegere aflaţi mai jos.

Publicitate

Practic Disney a pus mâna pe o bună parte a imperiului media al lui Rupert Murdoch. Studiourile TV şi de producţie cinematografică Fox ajung tot la Disney, la pachet cu francize uriaşe că X-Men, Avatar, Alien, The Simpsons şi Family Guy, plus Modern Family.

Cu această ocazie Hulu trece sub dominionul Disney (cu „Handmaid’s Tale” la pachet), dar şi reţeaua FX, care ne-a dat serialul “American Horror Story”. Disney se obligă să preia şi datoria de 13.7 miliarde de dolari a grupului, asta în vreme ce Fox se află în negocieri pentru a prelua o parte din grupul britanic Sky, din care avea deja o porţiune. Cu această achiziţie, Disney câştigă drepturi şi asupra lui Deadpool şi Fantastic four, dar şi alte pelicule celebre.

În 2019 Disney va lansa propriul serviciu de streaming, care se vrea încă de acum un Netflix killer. Până atunci va mai face achiziţii, pentru a îşi spori portofoliul de conţinuturi. Înainte să vorbim prea devreme, trebuie ca autorităţile de reglementare să aprobe tranzacţia. Giganţii s-au tot mişcat în ultima vreme, Comcast cumpărând NBCUniversal, iar AT&T are de gând să cumpere Time Warner.

Între timp Fox rămâne doar că o mică companie independentă axată pe ştiri live şi evenimente sportive majore, lăsate în afara Disney. Gigantul a preferat să nu cumpere şi Fox News şi nici Fox Sports, care va deveni un spinoff sub forma altei companii axate pe transmisiuni de sport. Având în vedere că Fox are drepturile de difuzare pentru “Star Wars IV”, decizia are sens şi mai mult.

Sursa foto