Dacia Spring, prima maşină electrică Dacia devine oficială; Autonomia sa ajunge la 225 km (Galerie foto)

0
3112

După îndelungi speculaţii, scăpări şi zvonuri, astăzi a devenit oficială Dacia Spring. Aceasta este prima maşină electrică Dacia şi unul dintre cele mai accesibile vehicule electrice din Europa. Promite autonomie de 225 de kilometri cu o încărcare şi mai multe detalii aveţi mai jos.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Dacia Spring Electric nu are încă un preţ, dar avem speculaţii la final de articol. Vehiculul vine în primăvara lui 2021, sau mai bine zis atunci încep comenzile. Platforma de bază de la care a pornit acest model este un Renault K-Ze, iar Dacia a anunţat că Spring va mai sosi în ediţii speciale de car sharing, dubiţă de livrări şi două modele de utilizare personală. Maşina are o lungime de 3.74 metri şi un ampatament de 2.4 metri. Are o gardă la sol înaltă, protecţii speciale la nivel de pasaje ale roţilor şi barelor de pavilion. Barele de protecţie sunt ranforsate în zona inferioară şi avem şi scut de protecţie în spate. Capota motorului este uşor bombată, iar flancurile sunt destul de proeminetne. Avem şi faruri LED, ornamente pe zona superioară a calandrului şi elemente 3D pentru un look modern.

Descoperă modelul Dacia Spring, 100% electric!

Dacia schimbă regulile jocului. Din nou. Descoperă modelul Dacia Spring, 100% electric! #AllNewSpringElectricAflă mai multe: https://bit.ly/31a5ApM

Publicată de Dacia pe Joi, 15 octombrie 2020

Un mare plus este portbagajul generos, dar şi spaţiul interior mare, cu un habitaclu ce poate găzdui 4 adulţi. Portbagajul oferă 300 de litri de stocare, care cresc la 600 de litri, având o banchetă spate rabatabilă. Automobilul oferă 44 de cai putere, o viteză maximă de 125 km/h şi o baterie de 26.8 kWh.

Cifrele sunt modeste faţă de uriaşi ca Tesla în domeniul vehiculelor electrice, dar Dacia e doar la început. Puteţi creşte autonomia cu 10% apăsând butonul ECO, dar scade puterea la 31 de cai. La interior găsim un ecran cu afişaj digital de 3.5 inch, sistem de recunoaştere vocală Google sau Apple, activabil cu un buton pe volan. Dacă plătiţi în plus puteţi totuşi accesoriza maşina cu un touchscreen de la MediaNav cu navigare prin satelit, diagonală de 7 inch, Apple CarPlay şi Android Auto.

Există şi opţiunea de încărcare rapidă DC, cu alimentare la 80% în sub o oră la un terminal de 30 kW. Cu alimentarea standard pe cablul furnizat de Dacia aveţi nevoie de 14 ore de încărcare de la priză de acasă. Se vehiculează un preţ între 15.000 şi 17.000 de euro.

Galerie foto Dacia Spring: