Compresia video AV1 alimentată de GPU va apărea în curând, spune Microsoft

0
251
Compresia video AV1 alimentată de GPU va apărea în curând, spune Microsoft

Microsoft a anunțat că Intel, AMD și Nvidia aduc compresia video AV1 / AVIF către noile sisteme Windows 10 în această toamnă. Pentru a beneficia de cele mai recente codecuri de compresie video AV1, utilizatorii de Windows 10 vor avea nevoie de un computer cu un procesor Intel Core de a 11-a generație cu grafică Intel Iris Xe, plăci video NVIDIA GeForce din seria RTX 30 sau AMD Radeon RX 6000.

Publicitate ⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Din păcate, toate acestea sunt componente high-end, scumpe și lansate recent, astfel încât utilizatorii care primesc compresie video AVIF vor fi destul de puțini în viitorul apropiat.

De exemplu, plăcile grafice Nvidia cu suport AVIF se comercializează la un preț între 499 și 1500 de dolari. Dar, după cum subliniază Microsoft, codecul AV1 poate oferi o compresie cu 50% mai bună decât H.264 și o eficiență de compresie cu 20% mai bună decât VP9 pentru același conținut video.

AV1, cunoscut și sub numele de AVIF sau AV1 Image File Format, a fost dezvoltat de Alliance for Open Media cu ajutor din partea Netflix, YouTube, Facebook, Google, Microsoft și Mozilla.

AVIF a obținut un salt major cu ajutorul actualizării Windows 10 din mai 2019 sau versiunea 1909, care permite imaginilor tip AVIF să se încarce nativ în aplicațiile Windows 10 cu ajutorul extensiei codec video AV1 disponibilă în Microsoft Store.

Google a oferit, de asemenea, AVIF în versiunea Chrome 85, în luna august. Datorită suportului oferit de Chromium, toate browserele bazate pe acesta, inclusiv noul browser Edge de la Microsoft, ar trebui să accepte noul format.

Noul codec îmbunătățește autonomia

Activarea suportului hardware pentru AV1 permite utilizatorilor să beneficieze de avantajele acestui codec video îmbunătățit. Trecerea decodării de la software la hardware reduce de obicei consumul de energie și crește durata de viață a bateriei pe dispozitivele mobile, a declarat Microsoft.

Deocamdată, pe lângă GPU-ul sau CPU-ul potrivit, Microsoft spune că utilizatorii vor trebui să ruleze Windows 10 1909 sau o versiune ulterioară cu extensia video AV1 instalată și un browser sau o aplicație cu suport pentru accelerare hardware tip AVIF.

În plus, utilizatorii necesită drivere grafice actualizate pentru a obține cele mai recente caracteristici ale tehnologiei.

Pentru a verifica dacă un videoclip de pe YouTube este compresat AVIF, utilizatorii Windows pot face click dreapta pe un videoclip și pot bifa opțiunea “Statistici pentru pasionați”. Videoclipurile AVIF de pe YouTube vor afișa „av01” în statistici.

Netflix a început să transmită video AVIF în aplicația sa pentru Android în luna februarie, pe baza decodificatorului open-source dav1d oferit de comunitățile VideoLAN, VLC și FFmpeg.