CES 2021: Lenovo prezintă rivalul de Nintendo Switch LAVIE Mini şi laptopul LAVIE Pro Mobile

0
630

CES 2021 este şi un prilej foarte bun pentru ca producătorii de electronice să îşi expună conceptele. Lenovo a realizat în parteneriat cu NEC seria de produse noi LAVIE, care include un mini laptop de 8 inch care se poate transforma în rival Nintendo Switch, dar şi un ultrabook de 13 inch, LAVIE Pro Mobile. Detaliile le aflaţi mai jos.

Publicitate ⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Noile dispozitive au mai degrabă rolul de concept, deci nu ştim exact când se vor concretiza pe piaţă şi dacă vor ajunge în magazine.

LAVIE Mini

Lenovo LAVIE Mini este un laptop foarte compact, cu ecran de 8 inch şi este gândit pentru consum media şi gaming. Are un design stilat, ce aminteşte de epoca VAIO şi este incredibil de compact, având în vedere ce dotări high end aduce. Amintim spre exemplu de procesorul Intel Core i7 Gen 11 şi grafica Intel Xe. Ecranul tactil de 8 inch are rezoluţie de 1920 x 1200 pixeli, iar produsul cântăreşte doar 579 de grame. Acest laptop compact vine cu o cameră IR cu suport Windows Hello, dar şi cu o baterie de 26 Whr, WiFi 6 şi stocare de 512 GB (SSD).

Pune la bătaie 16 GB RAM LPDDR4 şi o tastatură retroiluminată. Avem parte şi de port HDMI, USB-C şi USB-A. Îi puteţi ataşa controllere laterale care îl transformă într-un soi de Nintendo Switch. Avem de-a face doar cu un prototip, fără preţ de lansare deocamdată.

LAVIE Pro Mobile

LAVIE Pro Mobile este o variantă îmbunătăţită a ultrabook-ului prezentat în 2020. Vine cu o baterie upgradată, o tastatură cu travel de 1.5 mm, o funcţie specială care înclină tastatura la unghiul dorit, ce poate ajunge până la 180 de grade chiar. Aidoma unui ASUS din Seria B, greutatea e foarte scăzută, de doar 889 de grame. Laptopul are un corp din magneziu şi fibră de carbon, iar talia sa este de 16.7 mm.

La interior puteţi avea un procesor Intel Core i7 Gen 11 şi grafică Intel Iris Xe. Terminalul are un ecran de 13.3 inch Full HD şi o baterie ce promite 10 ore de autonomie. Costă 1699 dolari.