Canon EOS C200 este cea mai nouă cameră video 4K a producătorului de aparate şi camere foto/video, care se remarcă prin designul compact şi ergonomic. Acesta este cel mai nou model din gama Cinema EOS şi este un produs axat pe creativitate şi flexibilitate.

Publicitate

Avem de-a face cu o cameră video digitală compactă 4K şi o premieră: prima cameră video Cinema EOS care foloseşte formatul de înregistrare RAW – Cinema RAW Light. Avantajul este flexibilitatea la gradaţia culorii, iar formatul ocupă mai puţin loc. La bord se află noile procesoare Canon Dual DIGIC DV6, care suportă captura 4K UHD/50P în format MP4, dar şi 4K DCI RAW şi înregistrare continuă la 120 FPS high frame rate (HFR) în Full HD.

Camera integrează un ecran touch LCD şi tehnologie Dual Pixel CMOS Auto Focus. Canon EOS C200 dispune de un senzor Canon CMOS Super 35 mm, cu număr de pixeli de 8.85 MP. Suportă un interval dinamic de până la 15 stopuri cu Cinema RAW Light şi un interval dinamic de până la 13 stopuri în format MP4. Poate înregistra atât mişcare lentă, cât şi cea rapidă, datorită capturii la 120 FPS.

Un alt avantaj este intervalul ISO de la 100 la 102.400, oferind o performanţă bună chiar şi în condiţii mai slabe de iluminare. Ergonomia e probabil cel mai mare avantaj, astfel că această cameră are o carcasă cu greutate de 1.4 kg. Dimensiunea redusă permite chiar montarea camerei pe o dronă sau pe suport. Pe partea de conectică primim WiFi şi Ethernet şi posibilitate de transferare a fişierelor via FTP.

Aşteptăm acum debutul local şi preţul acestei camere.