Chiar dacă multă lume se îngrijorează că odată cu ascensiunea automobilelor autonome vom pierde plăcerea condusului, va lua naştere astfel o nouă industrie. E vorba despre un segment estimat la 1 trilion de dolari şi axat pe transportul de pasageri.

Publicitate

Aşa numita “Passenger Economy” va aduce oamenilor extra timp liber sau timp de muncă, pe care până acum îl petreceam la volan. Intel prezice că valoarea bunurilor şi serviciilor asociate acestei economii va fi aproape de de valoarea de 7 trilioane de dolari până în 2050. Asta înseamnă 7000 de miliarde de dolari, un număr gigantic indiferent de segmentul industrial asociat.

Automobilelele se vor transforma din mijloace de transport cu scop singular în extensii ale spaţiului de locuit. Vom petrece mai mult timp şi bani pe servicii şi experienţe ce nu au legătură cu şofatul, ceea ce interesează pe Google, Facebook şi Amazon. S-a terminat cu drumurile din punctul A în punctul B. Acum călătoriile vor deveni pur şi simplu o parte din vieţile noastre.

O veste bună e că ni se vor lărgi orizonturile şi chiar şi persoanele fără carnet vor avea acces la deplasări cu maşina spre zone unde nu credeau să ajungă fără efort financiar, zbor cu avionul sau mers cu trenul. Pe de altă parte există şi riscuri precum încurajarea sedentarismului şi creşterea obezităţii. Marile companii, precum Google, Apple şi Microsoft au început să ia deja măsuri legate de această evoluţie.

Google are Android Auto, care extinde ecosistemul Android pe automobil, Apple are CarPlay, iar Renault-Nissan au un proiect cu Microsoft bazat pe Azure. Nu doar maşinile devin mai deştepte, ci chiar întregul oraş. Ideea de parcare va dispărea, pe măsură ce maşina e gata să îşi continue sarcinile după ce ne-a dus la destinaţie şi ştie să şi parcheze singura într-un loc ideal când e cazul.

Sună ca un viitor plauzibil, cu menţiunea că se întâmplă doar dacă şofatul autonom ajunge la un nivel ideal de siguranţă.