Archer C64 este noul router Gigabit accesibil adus de TP-Link la vânzare în România; Iată cât costă

0
1687
Archer C64

Finalul de săptămână aduce și o lansare proaspătă pe piața din România, cea a routerului Archer C64. Acesta este un model Gigabit accesibil care aduce performanța de înaltă calitate în casele tuturor utilizatorilor. Are performanțe de top, funcții speciale și este ideal pentru conexiunea de la birou sau de acasă.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Routerul dispune de un procesor de 1.2 GHz și beneficiază de un port WAN, dar și de 4x porturi Gigabit LAN. Oferă viteze de zece ori mai rapide decât conexiunile Ethernet standard și avem aici tehnologie Dual-Band. Astfel putem conecta simultan mai multe dispozitive și avea parte de conexiuni fluide.

Archer C64

Dacă vrei să navighezi pe web și să trimiți e-mailuri atunci vei folosi banda de 2.4 GHz la o viteză de până la 400 Mbps. Pentru gaming și streaming fluid și de calitate vei folosi banda de 5 GHz cu viteze de până la 867 Mbps. Archer C64 are parte și de tehnologie MU-MIMO pentru eficiență maximă și experiențe fără lag.

Există aici și funcția de control parental pentru a bloca acel conținut neadecvat. Se pot seta și limite zilnice pentru accesul la internet. Apare și funcția Beamforming care prin intermediul celor 4 antene externe va detecta dispozitivele și concentra semnalul wireless către acestea. Mai avem pe Archer C64 și funcția Smart Connect, protocolul de securitate WPA3 și setare rapidă prin intermediul aplicației TP-Link Tether. 

Noul router TP-Link Archer C64 are un preț recomandat de 139.99 lei, dar deja a primit o reducere. Poate fi găsit la Altex pentru doar 129 lei.