În general când auzim de un Mars Rover, ne gândim la maşinăriile realizate de NASA, care au rolul de a ateriza în siguranţă pe Planeta Roşie şi de a inspecta şi analiza suprafaţa planetei. Acum Airbus a prins un contract de la NASA şi ESA (European Space Agency), prin care realizează un aşa numit Airbus Fetch Rover.

Publicitate

Deocamdată se fac teste de fezabilitate, iar acest rover concept va avea rolul de minerit solul marţian şi de a trimite spre Terra roci şi materiale de studiat. Ideea este de a trimite un rover de gen pe Marte până în 2020 şi de a îl aduce înapoi în 2026. Va fi un aparat destul de uşor la 130 de kilograme, dar cerinţele sunt foarte dure. Acest roboţel ar trebui să acopere distanţe uriaşe şi să aibă un grad ridicat de autonomie.

În plus ar trebui să îşi plănuiască singur traiectoria şi traseul în fiecare zi. NASA şi ESA au semnat o scrisoare de intenţie prin care se obliga să aducă roci de pe Marte pe Terra până la finalul deceniului următor. Totul se va face în etape şi va necesita câţiva ani pentru finalizare. Fetch Rover va avea capacitate de forare şi filtrare a materialelor într-un soi de eprubete de mărimea unui stilou.

Acestea vor fi ţinute într-un punct de depozitare şi ulterior ridicate de vreo navetă SpaceX în drum spre Terra. În jur de 30 de tuburi de gen vor fi strânse. Roverul va călători spre Marte în 2020, iar în 2026 tuburile vor fi trimise spre Pământ, dar încă se caută o metodă viabilă de transport şi care să nu le dăuneze mostrelor. Airbus a investit 4.45 milioane de euro doar în proiectul de fezabilitate.

Când scapă Elon Musk de problema cu Thailanda poate auzim şi o propunere de la el…